împlinire

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din a împlini.

Pronunție

  • AFI: /ɨm.pli'ni.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
împlinire
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ împlinire împliniri
Articulat împlinirea împlinirile
Genitiv-Dativ împlinirii împlinirilor
Vocativ împlinire împlinirilor
  1. acțiunea de a (se) împlini și rezultatul ei.


Traduceri

Referințe