örn
(íslenska)
Etimologie
Din vechea limbă norvegiană ǫrn. Origine germanică.
Pronunție
- AFI: /œrtn/
Substantiv
örn m., ernir pl.
Sinonime
Cuvinte compuse
- gammörn
- gjallörn
- gjálpörn
- glymörn
- gnýörn
- gullörn
- haförn
- haukörn
- hræörn
- kafförn
- skallörn
- skálmörn
- skassörn
- steppuörn
(svenska)
Etimologie
Din vechea limbă norvegiană ǫrn. Origine germanică.
Pronunție
Substantiv
| Declinarea substantivului örn | ||||
| c. | Singular | Plural | ||
| Nehotărât | Hotărât | Nehotărât | Hotărât | |
| Nominativ | örn | örnen | örnar | örnarna |
| Genitiv | örns | örnens | örnars | örnarnas |