charrue

franceză

(français)

Etimologie

Din latină carrūca‎ („cărucior galic”), din carrus („car”) < din galică transalpină.

Pronunție

• AFI: /ʃa.ʁy/

Substantiv

charrue f., charrues pl.

1. (agr.) plug
2. (în Quebec) plug de zăpadă

Sinonime

• 1: (agr.) (ist.) araire, brabant
• 2: chasse-neige

Cuvinte derivate

• charruer

Cuvinte compuse

• charrue à mains

Cuvinte apropiate

• char

Expresii

• charrue mal attelée
• mettre la charrue devant les bœufs
• tirer la charrue

Etimologie

Din charruer.

Verb

1. forma de persoana a I-a singular la prezent indicativ pentru charruer.
2. forma de persoana a III-a singular la prezent indicativ pentru charruer.
3. forma de persoana a I-a singular la prezent subjonctiv pentru charruer.
4. forma de persoana a III-a singular la prezent subjonctiv pentru charruer.
5. forma de persoana a II-a singular la prezent imperativ pentru charruer.

Referințe

• CNRTL.fr
• Wiktionary
• Wiktionnaire