colun

română

Etimologie

Din slavă (veche) kolunŭ (Cihac, II, 71; Conev 56). Este cuvânt oriental, confer turcă kulun (Șeineanu, II, 142), care poate să fi intrat și din cumană, în secolul XVI.

A dispărut o dată cu animalul (secolul XVII), dar se conservă în toponimie.

Pronunție

• AFI: /koˈlun/

Substantiv

Declinarea substantivului colun
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	colun	coluni
Articulat	colunul	colunii
Genitiv-Dativ	colunului	colunilor
Vocativ	colunule	colunilor

1. (înv.) măgar sălbatic.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• conul

Referințe

• DEX '98 via DEX online