De la Wikționar, dicționarul liber
Etimologie
Din franceză magnétite.
Pronunție
Substantiv
Declinarea substantivului
magnetit
|
| n.
|
Singular
|
Plural
|
| Nominativ-Acuzativ
|
magnetit
|
'
|
| Articulat
|
magnetitul
|
'
|
| Genitiv-Dativ
|
magnetitului
|
'
|
| Vocativ
|
'
|
'
|
- oxid natural de fier cu proprietăți magnetice.
Traduceri
