merit

Vezi și : Merit, mèrit, měřit, mērīt

română

Etimologie

Din franceză mérite.

Pronunție

• AFI: /ˈme.rit/

Substantiv

Declinarea substantivului merit
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	merit	merite
Articulat	meritul	meritele
Genitiv-Dativ	meritului	meritelor
Vocativ	'	'

1. calitate deosebită care impune respect, laudă sau recompensă.
2. ansamblu de calități intelectuale sau morale.

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din merita.

Verb

1. forma de persoana a I-a singular la prezent pentru merita.
2. forma de persoana a I-a singular la conjunctiv prezent pentru merita.