ocurență
română
Etimologie
Din franceză occurrence.
Pronunție
- AFI: /o.ku'ren.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului ocurență | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | ocurență | ocurențe |
| Articulat | ocurența | ocurențele |
| Genitiv-Dativ | ocurenței | ocurențelor |
| Vocativ | ' | ' |
- prezență a unei unități de limbă într-un text (sub diferite forme).
Traduceri
Traduceri