Sari la conținut

oreille

De la Wikționar, dicționarul liber

(français)

Etimologie

Din franceză medie oreille, care provine din franceză veche oreille < latină populară oricla, din latină auricula, diminutiv al lui auris („ureche”).

Înrudit cu catalană orella, italiană orecchio, occitană aurelha, portugheză orelha, română ureche și spaniolă oreja.

Pronunție


Substantiv

oreille f., oreilles pl.

  1. (anat.) ureche
  2. (p.ext.) auz

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate

Locuțiuni

Expresii

Vezi și

Etimologie

Din oreiller.

Verb

  1. forma de persoana a I-a singular la prezent indicativ pentru oreiller.
  2. forma de persoana a III-a singular la prezent indicativ pentru oreiller.
  3. forma de persoana a I-a singular la subjonctiv prezent pentru oreiller.
  4. forma de persoana a III-a singular la subjonctiv prezent pentru oreiller.
  5. forma de persoana a II-a singular la imperativ prezent pentru oreiller.

Referințe