plenipotență
română
Etimologie
Din italiană plenipotenza.
Pronunție
- AFI: /ple.ni.po'ten.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului plenipotență | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | plenipotență | plenipotențe |
| Articulat | plenipotența | plenipotențele |
| Genitiv-Dativ | plenipotenței | plenipotențelor |
| Vocativ | ' | ' |
- potență deplină.
- împuternicire în baza căreia o persoană acționează într-o anumită problemă de stat.
- act prin care se acordă o astfel de împuternicire.
Traduceri
Traduceri