predicație
română
Etimologie
Din latină praedicatio ~onis.
Pronunție
- AFI: /pre.di'ka.ʦi.e/
Substantiv
| Declinarea substantivului predicație | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | predicație | predicații |
| Articulat | predicația | predicațiile |
| Genitiv-Dativ | predicației | predicațiilor |
| Vocativ | ' | ' |
- atribuire a unei însușiri subiectului unui enunț.
- raport între un obiect și o însușire a acestuia.
Traduceri
Traduceri