rechizitoriu
Etimologie
Din franceză réquisitoire.
Pronunție
- AFI: /re.ki.zi'to.rju/
Substantiv
| Declinarea substantivului rechizitoriu | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | rechizitoriu | rechizitorii |
| Articulat | rechizitoriul | rechizitoriile |
| Genitiv-Dativ | rechizitoriului | rechizitoriilor |
| Vocativ | ' | ' |
- cuvântare de acuzare a procurorului la un proces judiciar.
- act procesual prin care procurorul trimite în judecată un inculpat.
- acuzație gravă și violentă.
Traduceri
Traduceri