rechizitoriu

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză réquisitoire.

Pronunție

  • AFI: /re.ki.zi'to.rju/


Substantiv


Declinarea substantivului
rechizitoriu
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ rechizitoriu rechizitorii
Articulat rechizitoriul rechizitoriile
Genitiv-Dativ rechizitoriului rechizitoriilor
Vocativ ' '
  1. cuvântare de acuzare a procurorului la un proces judiciar.
  2. act procesual prin care procurorul trimite în judecată un inculpat.
  3. acuzație gravă și violentă.


Traduceri