triptic
română
Etimologie
Din franceză triptyque.
Pronunție
- AFI: /ˈtrip.tik/
Substantiv
| Declinarea substantivului triptic | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | triptic | triptice |
| Articulat | tripticul | tripticele |
| Genitiv-Dativ | tripticului | tripticelor |
| Vocativ | ' | ' |
- ansamblu de trei tablouri, de obicei reprezentând scene sacre, prinse între ele prin balamale, astfel, încât cele laterale să se poată închide peste cel din mijloc.
- serie de trei opere de artă plastică, unite prin conținut comun, care se completează reciproc.
- tot unitar constituit din trei părți.
Traduceri
Traduceri