ultimatum

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză ultimatum.

Pronunție

  • AFI: /ul.ti'ma.tum/


Substantiv


Declinarea substantivului
ultimatum
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ ultimatum ultimatumuri
Articulat ultimatumul ultimatumurile
Genitiv-Dativ ultimatumului ultimatumurilor
Vocativ ' '
  1. notă diplomatică prin care un stat prezintă altui stat o condiție definitivă, al cărui refuz antrenează luarea unor măsuri de constrângere.
  2. decizie irevocabilă care nu admite contestare; exigență imperativă.


Traduceri