wackeln

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

germană

(Deutsch)

Etimologie

Din germana medie de sus wacken.

Pronunție

  • AFI: /ˈvakəln/


Verb


Conjugarea verbului
wackeln
Infinitiv wackeln
Indicativ prezent
pers. 2 sg., 3 sg.
wackelst
wackelt
Indicativ imperfect wackelte
Participiu perfect gewackelt
Verb auxiliar haben
  1. a (se) bălăngăni, a (se) bălăbăni
    Der Sturm war so stark, dass das Haus wackelte.
  2. a hâțâna, a zgâlțâi

Cuvinte derivate