elocuțiune
română
Etimologie
Din franceză élocution < latină elocutio, elocutionis.
Pronunție
- AFI: /e.lo.ku.ʦiˈu.ne/
Substantiv
| Declinarea substantivului elocuțiune | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | elocuțiune | elocuțiuni |
| Articulat | elocuțiunea | elocuțiunile |
| Genitiv-Dativ | elocuțiunii | elocuțiunilor |
| Vocativ | elocuțiune | elocuțiunilor |
- mod de a se exprima gândirea prin cuvinte.
- alegerea și așezarea cuvintelor într-un discurs.
- parte a retoricii care tratează despre stilul unui discurs.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online