fapt

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină factum.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
fapt
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ fapt fapte
Articulat faptul faptele
Genitiv-Dativ faptului faptelor
Vocativ faptule faptelor
  1. întâmplare sau împrejurare reală, lucru petrecut în realitate.
    Fapt istoric.
  2. fenomen.
    Fapte de limbă.
  3. acțiune săvârșită de cineva; faptă.
  4. (pop.; în legătură cu unele momente ale zilei; urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) început.
    Faptul zilei.
    În fapt de seară.
  5. (pop.; în superstiții) farmec, vrajă.

Cuvinte derivate

Locuțiuni

Expresii

  • Fapt e că... = nu e mai puțin adevărat că..., adevărul e că..., în orice caz
  • Fapt împlinit = acțiune care s-a încheiat, care nu mai poate fi schimbată; situație definitivă


Traduceri

Referințe