vindicativ

română

Etimologie

Din fr. vindicatif < lat. vindicare ("a răzbuna").

Pronunție

• AFI: /vin.di.ka'tiv/
•  Audio^{?, fișier}

Adjectiv

Declinarea adjectivului vindicativ
	Singular	Plural
Masculin	vindicativ	vindicativi
Feminin	vindicativă	vindicative
Neutru	vindicativ	vindicative

1. care caută să se răzbune; care nutrește dorința de răzbunare.

Sinonime

• dușmănos, ranchiunos, răzbunător

Antonime

• nerăzbunător

Cuvinte derivate

• vindictă

Traduceri

răzbunător

cehă: mstivý (Česky) m., pomstychtivý (Česky) m. engleză: vindictive (English), vengeful (English) estoniană: kättemaksuhimuline (Eesti) finlandeză: kostonhaluinen (Suomi), kostonhimoinen (Suomi) franceză: vindicatif (Français) m. germană: rachsüchtig (Deutsch) greacă: εκδικητικός (Ελληνικά) (ekdikitikós) islandeză: hefnigjarn (Íslenska) m., heiftrækinn (Íslenska) m.

italiană: vendicativo (Italiano) m. maghiară: bosszúszomjas (Magyar) neerlandeză: rancuneus (Nederlands) poloneză: mściwy (Polski) portugheză: vingativo (Português) m., vindicativo (Português) m. spaniolă: vengativo (Español) m. suedeză: hämndlysten (Svenska) turcă: öç alıcı (Türkçe), intikam alıcı (Türkçe), hınçlı (Türkçe)

Referințe

• DEX online