împuțiciune

română

Etimologie

Din a împuți + sufixul -ciune.

Pronunție

• AFI: /ɨm.pu.ʦiˈʧju.ne/

Substantiv

Declinarea substantivului împuțiciune
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	împuțiciune	împuțiciuni
Articulat	împuțiciunea	împuțiciunile
Genitiv-Dativ	împuțiciunii	împuțiciunilor
Vocativ	împuțiciune	împuțiciunilor

1. (rar) miros greu; putoare.
2. (concr.) lucru urât mirositor; (p.ext.) murdărie.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online