încheietură

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din încheiat + sufixul -ură.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.ke.je'tu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
încheietură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ încheietură încheieturi
Articulat încheietura încheieturile
Genitiv-Dativ încheieturii încheieturilor
Vocativ încheietură încheieturilor
  1. îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație.
  2. parte a corpului situată în dreptul unei articulații.
  3. loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc.


Traduceri

Anagrame

Referințe