înfățare

română

Etimologie

Din a înfăța.

Pronunție

• AFI: /ɨn.fə'ʦa.re/

Substantiv

Declinarea substantivului înfățare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	înfățare	înfățări
Articulat	înfățarea	înfățările
Genitiv-Dativ	înfățării	înfățărilor
Vocativ	înfățare	înfățărilor

1. faptul de a înfăța.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• fârnâite
• frânatei
• înfrățea

Referințe

• DEX '98 via DEX online