întrebuințare

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din a întrebuința.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.tre.bu.in'ʦa.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
întrebuințare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ întrebuințare întrebuințări
Articulat întrebuințarea întrebuințările
Dativ-Genitiv întrebuințării întrebuințărilor
Vocativ întrebuințare întrebuințărilor
  1. acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire.


Traduceri

Referințe