Sari la conținut

ama

De la Wikționar, dicționarul liber

Etimologie

Din turcă ama („însă”), neogreacă αμα (amá).

Pronunție


Interjecție

  1. (înv., ir.) zău ..., zău așa.


Traduceri

Etimologie

Din latină amāre sau franceză aimer.

Pronunție


Verb


Conjugarea verbului
(se) ama
Infinitiv a (se) ama
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) am
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) ame
Participiu amat
Conjugare I
  1. (înv.) a iubi; a îndrăgi.[1]

Cuvinte derivate

Exemple

  • „precum ama densulu națiunea sa cea serbesca, chiaru asiè amâmu si noi națiunea nostra”[2]
  • „însă să se convingă d-sa, că noĭ ne amămŭ libertatea și constituțiunea”[3]
  • *
„Aluĭ cuvinte învățătoare
Ne'nvață toate! să ne amămŭ
Chiar ca și frații, ca surioare,
Și fapta bună să o urmămŭ!”[4]
  • „amica: femina care ni voesce benele și pe care ua amàmu“ (nu „o iubimu)“.” — [5]


Traduceri

Referințe

  1. George, Barițiu, Dicţionariu ungurescu-romanescu, 1869, Tipografi'a Römer & Kamner, p. 521-522
  2. Temisior’a jan. 1864., Concordia, 25 ianuarie 1864, nr. 4, p. 15
  3. De sub muntele Ignișului, 15 Mărțișorŭ., Telegraful Român, 1861-03-23, nr. 12, p. 47
  4. Anticrist saŭ timpul d'apoĭ, Zimbrul, 29 noiembrie 1851, nr. 44, p. 175
  5. Proiectul de dicționaru, al Societății academice, Convorbiri Literare, 1871-01-15 / nr. 22, p. 360