că

română

Din latină quod.

introduce propoziții subordonate:
1. completive.
  Am spus că nu pot veni;
2. subiective:
  Așa-i c-a venit și rândul meu?;
3. atributive:
  Gândul că nu pot pleca mă chinuie;
4. (cauzale) căci, fiindcă.
  Hai acasă că-i târziu;
5. (consecutive) încât, de.
  E atât de slab, că-l bate vântul;
6. (concesive) deși, cu toate că, măcar că.
  Și omul, că-i om, și nu poate să înțeleagă;
7. (temporale) după ce, când.
  Acum că ne-am odihnit, pot să-ți povestesc întâmplarea.
(pop.) și.
Să care bărbatul cu carul și femeia să împrăștie cu poala, că tot se isprăvește.
într-adevăr, așa e.
Că bine zici d-ta.
de ce (nu) ! cum (nu) !
Că nu mai vine odată.
doar.
Da cum nu! Că nu mi-oi feșteli eu obrazul!
(cu sens restrictiv)
Nu că mă laud, dar așa este
(în formarea unor loc.) cum că, după ce că, măcar că etc.