anin
română
Etimologie
Din latină *alninus, de la alnus.
Pentru cuvântul latin, confer Meillet, substantivul vechi alnus. Alternanța arin – anin pare să arate că trebuie plecat de la o formă disimilată *alinus > arin, care ulterior s-ar fi asimilat arin > anin.
Ambele forme române se bucură de mare circulație, anin mai ales în Muntenia și Banat.
Schimbarea de accent trebuie să fie proprie latinei, Meyer-Lübke, ZRPh., VIII, 147. Hasdeu și Densusianu consideră forma anin anterioară lui arin.
Pronunție
- AFI: /a'nin/
Substantiv
| Declinarea substantivului anin | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | anin | anini |
| Articulat | aninul | aninii |
| Genitiv-Dativ | aninului | aninilor |
| Vocativ | aninule | aninilor |
- (reg.) (bot.) arin.
Sinonime
- (bot.) arin
Cuvinte derivate
Traduceri
arbore
|