bituma

română

Etimologie

Din franceză bitumer.

Pronunție

• AFI: /bi.tu'ma/

Verb

Conjugarea verbului bituma
Infinitiv	a bituma
Indicativ prezent pers. 1 sg.	bitumez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să bitumeze
Participiu	bitumat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a amesteca cu bitum un material granular.
2. (v.tranz.) a face bitumajul unei șosele.
3. (v.tranz.) a umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele.

Cuvinte derivate

• bitumare

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online