brăcuire

română

Etimologie

Din a brăcui.

Pronunție

• AFI: /brə.kuˈi.re/

Substantiv

Declinarea substantivului brăcuire
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	brăcuire	brăcuiri
Articulat	brăcuirea	brăcuirile
Genitiv-Dativ	brăcuirii	brăcuirilor
Vocativ	brăcuire	brăcuirilor

1. (reg.) acțiunea de a brăcui.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• recurbai

Referințe

• DEX '98 via DEX online