brădățel

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din brădet + sufixul -el.

Pronunție

  • AFI: /brə.də'ʦel/


Substantiv


Declinarea substantivului
brădățel
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ brădățel brădățele
Articulat brădățelul brădățelele
Genitiv-Dativ brădățelului brădățelelor
Vocativ brădățelule brădățelelor
  1. (reg.) brădet mic, tânăr.


Traduceri

Anagrame

Referințe