concomitență
română
Etimologie
Din franceză concomitance.
Pronunție
- AFI: /kon.ko.mi'ten.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului concomitență | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | concomitență | concomitențe |
| Articulat | concomitența | concomitențele |
| Genitiv-Dativ | concomitenței | concomitențelor |
| Vocativ | concomitență | concomitențelor |
- simultaneitate a două sau mai multe lucruri; coexistență.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online