cumineca

română

Din latină * comminicare (= communicare).

Conjugarea verbului (se) cumineca
Infinitiv	a (se) cumineca
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) cuminec
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) cuminece
Participiu	cuminecat
Conjugare	I

(v.refl. tranz.) (în practicile religiei creștine) a primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji.
(v.tranz.) a anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală.