diacon

română

Etimologie

Din greacă διάκονος (diákonos) (Murnu), în parte prin intermediul slavă (veche) dijakonŭ (Vasmer, Gr., 52).

Pronunție

• AFI: /diˈa.kon/

Substantiv

Declinarea substantivului diacon
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	diacon	diaconi
Articulat	diaconul	diaconii
Genitiv-Dativ	diaconului	diaconilor
Vocativ	diaconule	diaconilor

1. membru al clerului aflat pe prima treaptă a ierarhiei preoțești.

Cuvinte derivate

• diaconie

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• adonic
• codina
• anodic
• codani
• îndoca
• ocăind

Referințe

• DEX '98 via DEX online