induce

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din latină indūcere (cu sensuri după franceză induire).

Pronunție

  • AFI: /in'du.ʧe/


Verb


Conjugarea verbului
induce
Infinitiv a induce
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
induc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să inducă
Participiu indus
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a împinge, a îndemna pe cinevafacă un lucru.
  2. (log.) a face un raționament inductiv.
  3. a produce un câmp electric prin inducție electromagnetică.

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate

Expresii

  • A induce în eroare = a înșela, a amăgi


Traduceri

Referințe





engleză

(English)

Etimologie

Din engleza medie inducen < franceza veche inducer. Provine din latină indūcere.

Pronunție

  • AFI: /ɪnˈdus/ sau /ɪnˈdyus/


Verb


Conjugarea verbului
to induce
Infinitiv to induce
Prezent simplu
pers. 3 sg.
induces
Trecut simplu induced
Participiu trecut induced
Participiu prezent inducing
  1. a induce

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Referințe