intelect

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din franceză intellect < latină intellectus.

Pronunție

  • AFI: /in.te'lekt/


Substantiv


Declinarea substantivului
intelect
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ intelect intelecte
Articulat intelectul intelectele
Dativ-Genitiv intelectului intelectelor
Vocativ intelectule intelectelor
  1. capacitatea de a gândi, de a cunoaște, de a avea o activitate rațională, de a opera cu noțiuni; minte, gândire, rațiune.


Traduceri

Referințe