minte

De la Wikționar, dicționarul liber
Variante de scriere Vezi și : miňte
Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră!
Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul „modifică pagina” și rezolvând următoarele probleme:
Dezvoltare în alte limbi

română

Etimologie

Din latină mens.

Pronunție

  • AFI: /ˈmin.te/


Substantiv


Declinarea substantivului
minte
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ minte minți
Articulat mintea mințile
Genitiv-Dativ minții minților
Vocativ ' '
  1. facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege.
  2. gând, cuget; imaginație; memorie.
  3. inteligență, istețime, iscusință.
  4. imaginație, fantezie.

Sinonime

Locuțiuni

Expresii

  • Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul
  • A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul
  • Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecată normală, sănătoasă
  • A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur
  • A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun
  • A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai cu judecată
  • A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul
  • A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra
  • A-i sta (cuiva) mintea în loc - se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să zică


Traduceri

Etimologie

Din minți.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru minți.
  2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru minți.

Sinonime

Referințe





italiană

(italiano)

Etimologie

Derivat din minto.

Pronunție


Verb

minte

  1. forma de feminin plural pentru minto.
    română: urinate