juge

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search
Variante de scriere Vezi și : Juge, jugé

franceză

(français)

Etimologie

Din latină iūdicem, forma de acuzativ singular pentru iūdex („judecător”).

Pronunție


Substantiv

juge m.f., juges pl.

  1. (jur.) judecător, judecătoare
    Le juge a rendu la sentence ce matin.
  2. (p.ext.) arbitru, femeie-arbitru
    Faire l'office de juge.
  3. (p.ext.) cunoscător, cunoscătoare
    Il a approuvé cet ouvrage, et vous savez qu'il est bon juge.
  4. (fig.) critic, critică
    L'oreille est un juge difficile.
  5. (rel.) judecător

Sinonime

Cuvinte compuse

Cuvinte apropiate

Expresii


Etimologie

Din juger.

Verb

  1. forma de persoana a I-a singular la prezent indicativ pentru juger.
  2. forma de persoana a III-a singular la prezent indicativ pentru juger.
  3. forma de persoana a I-a singular la subjonctiv prezent pentru juger.
  4. forma de persoana a III-a singular la subjonctiv prezent pentru juger.
  5. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru juger.

Referințe