mântuință

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a (se) mântui + sufixul -ință.

Pronunție

  • AFI: /mɨn.tuˈin.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
mântuință
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ mântuință mântuințe
Articulat mântuința mântuințele
Genitiv-Dativ mântuinței mântuințelor
Vocativ mântuință mântuințelor
  1. (înv.) mântuire.


Traduceri

Anagrame

Referințe