voyelle

franceză

(français)

Etimologie

Din franceză veche vouel < latină vōcālis („vocal”). Este dublet al lui vocal.

Pronunție

• AFI: /vwa.jɛl/
•  Audio^fișier

Substantiv

voyelle f., voyelles pl.

1. (lingv.) vocală

   A, E, I, O, U, Y sont des voyelles en français.

Antonime

• (lingv.) consonne

Cuvinte derivate

• voyeller

Cuvinte apropiate

• vocalique

Omofone

• voyelles

Locuțiuni

locuțiuni

semi-voyelle point-voyelle voyelle accentuée voyelle antérieure voyelle arrondie, voyelle labiale, voyelle labialisée voyelle atone voyelle brève voyelle cardinale voyelle centrale voyelle d'appui voyelle entravée voyelle fermée voyelle finale voyelle franche voyelle initiale

voyelle lâche, voyelle relâchée voyelle libre voyelle longue voyelle mi-fermée voyelle mi-ouverte voyelle moyenne voyelle non arrondie, voyelle non-arrondie voyelle ouverte voyelle postérieure voyelle pré-fermée voyelle pré-ouverte voyelle tendue voyelle thématique voyelle tonique

Vezi și

• diphtongue

Etimologie

Din voyeller.

Verb

1. forma de persoana a I-a singular la prezent indicativ pentru voyeller.
2. forma de persoana a III-a singular la prezent indicativ pentru voyeller.
3. forma de persoana a I-a singular la subjonctiv prezent pentru voyeller.
4. forma de persoana a III-a singular la subjonctiv prezent pentru voyeller.
5. forma de persoana a II-a singular la imperativ prezent pentru voyeller.

Referințe

• CNRTL.fr
• Wiktionary
• Wiktionnaire