consonne

franceză

(français)

Etimologie

Din latină consona (littera) < din consonus („armonios”).

Pronunție

• AFI: /kɔ̃.sɔn/

Substantiv

consonne f., consonnes pl.

1. (lingv.) consoană

   En français, les consonnes sont : B C D F G H J K L M N P Q R S T V W X Z.

Antonime

• (lingv.) voyelle

Cuvinte derivate

• biconsonne
• consonantique
• consonnantisme
• consonner
• semiconsonne

Cuvinte compuse

cuvinte compuse

consonne approximante consonne aspirée consonne bilabiale consonne constrictive consonne dentale consonne fricative consonne fricative latérale consonne gutturale

consonne labiale consonne plosive consonne sonore consonne sourde consonne voisée i consonne u consonne

Omofone

• consonnent
• consonnes

Etimologie

Din consonner.

Verb

1. forma de persoana a I-a singular la prezent indicativ pentru consonner.
2. forma de persoana a III-a singular la prezent indicativ pentru consonner.
3. forma de persoana a I-a singular la subjonctiv prezent pentru consonner.
4. forma de persoana a III-a singular la subjonctiv prezent pentru consonner.
5. forma de persoana a II-a singular la imperativ prezent pentru consonner.

Referințe

• CNRTL.fr
• Wiktionary
• Wiktionnaire