întrerupere

română

Variante

• întrerumpere

Etimologie

Din a (se) întrerupe.

Pronunție

• AFI: /ɨn.tre'ru.pe.re/

Substantiv

Declinarea substantivului întrerupere
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	întrerupere	întreruperi
Articulat	întreruperea	întreruperile
Genitiv-Dativ	întreruperii	întreruperilor
Vocativ	întrerupere	întreruperilor

1. acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei.

Locuțiuni

• (loc.adv.) Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online