contemperație
română
Etimologie
Din franceză contempération < latină contemperatio.
Pronunție
- AFI: /kon.tem.pe'ra.ʦi.e/
Substantiv
| Declinarea substantivului contemperație | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | contemperație | contemperații |
| Articulat | contemperația | contemperațiile |
| Genitiv-Dativ | contemperației | contemperațiilor |
| Vocativ | contemperație | contemperațiilor |
- impuls presupus a-și avea originea în grația divină și care constă în înclinarea voinței către săvârșirea unui fapt, fără a-l determina însă.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online