origine
De la Wikţionar, dicţionarul liber
Cuprins |
română
Variante
Etimologie
Din lat. ŏrigō, ŏrigĭnis. fr. origine.
Pronunţie
Substantiv
| Declinarea substantivului origine |
||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | origine | origini |
| Articulat | originea | originile |
| Dativ-Genitiv | originii | originilor |
| Vocativ | ' | ' |
- punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen.
- Originea unui fenomen.
- apartenenţă prin naştere la o anumită familie, la un anumit grup social, la o anumită naţiune.
- Origine daco-latină a limbii române.
- etimologie (a unui cuvânt).
- punct pe o linie, pe o suprafaţă sau în spaţiu, de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte.
- punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotaţie sau cu o gradaţie, de la care începe numerotaţia sau gradaţia.
Sinonime
- 1: geneză, (livr.) matrice
- 2: început, obârşie, provenienţă, sursă, (livr.) sorginte, (înv.) începătură, (fig.) izvor, sâmbure, (livr.) extracţie, ascendenţă, stirpe, (rar) provenire, spiţă, (astăzi rar) seminţie, (înv. şi reg.) neam, (înv.) purcedere, purces
- 3: (lingv.) etimologie
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Locuţiuni
- (loc. adj.) De origine = a) de provenienţă, de natură; b) originar.
- (loc. adj.) De origine = de obârşie, de baştină, de neam, de naţionalitate.
Traduceri
început, provenienţă
apartenenţă prin naştere la o anumită familie, la un grup social, o naţiune etc.
|
|
