cuviință

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din latină convenientia.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv


Declinarea substantivului
cuviință
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ cuviință cuviințe
Articulat cuviința cuviințele
Dativ-Genitiv cuviinței cuviințelor
Vocativ cuviință cuviințelor
  1. regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență.

Cuvinte derivate

Locuțiuni

  • (loc.adv.) după cuviință = așa cum trebuie.

Expresii

  • A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, potrivit
  • Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin


Traduceri

Referințe