eu

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare
Variante de scriere Vezi și : EU

română

Variante

Etimologie

Din latină ego, mihi, me.

Pronunție


Pronume

  1. persoana întâi, eu se referă la persoana care vorbește.
  2. (la nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect)
    Eu merg
  3. (în formule de introducere din actele oficiale)
    Eu, X, declar...
  4. (la dativ, în formele mie, îmi, mi)
    Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus
  5. (indică posesiunea)
    Îmi recitesc pagina din urmă
  6. (intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal)
    Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună
  7. (cu valoare de dativ etic)
    Aici mi-ai fost?
  8. (la acuzativ, în formele mine, mă, m-)
    Oamenii laudă
  9. (intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal)
    M-am trezit târziu
  10. (urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare)
    Mie unuia nu-mi trebuie


Traduceri


Substantiv


Declinarea substantivului
eu
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ eu euri
Articulat eul eurile
Dativ-Genitiv eului eurilor
Vocativ eule eurilor
  1. (fil.) ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existențe de către conștiința individuală a omului.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe





franceză

(français)

Etimologie

Derivat din vb. avoir

Pronunție


Verb

eu

  1. forma de trecut participiu pentru avoir





galiciană

(galego)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Pronume

eu

  1. eu





portugheză

(português)

Etimologie

Din latină ego

Pronunție


Pronume

eu

  1. eu