personalitate
De la Wikţionar, dicţionarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Din fr. personnalité < lat. personalitas. Cf. germ. Personalität, it. personalità.
Pronunţie
Substantiv
| Declinarea substantivului personalitate |
||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | personalitate | personalităţi |
| Articulat | personalitatea | personalităţile |
| Dativ-Genitiv | personalităţii | personalităţilor |
| Vocativ | ' | ' |
- ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane şi o distinge ca individualitate; ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o persoană; felul propriu de a fi al cuiva.
- Personalitatea unui artist.
- persoană cu aptitudini deosebite şi cu alese însuşiri intelectuale şi morale, care se realizează şi se manifestă în mod practic prin reuşite într-un anumit domeniu de activitate.
- persoană care deţine o funcţie importantă în viaţa politică, socială, culturală.
- O personalitate marcantă.
- Personalitate politică.
- (astăzi rar; mai ales la pl.) aluzie tendenţioasă şi jignitoare la adresa unei persoane.
Sinonime
- 1: (psih.) persoană, individualitate, originalitate
- 2-3: personaj
Antonime
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
- Personalitate juridică = calitatea de a fi persoană juridică.
- Cultul personalităţii = tendinţa de a acorda unei personalităţi calităţi de infailibilitate, un rol exagerat şi exclusiv în făurirea istoriei.
Traduceri
caracterele proprii ale unei persoane
|
|
persoană cu calităţi şi merite deosebite într-un domeniu de activitate (ştiinţă, artă, viaţă social-politică etc.)
|
|
Referinţe
interlingua
Etimologie
Etimologie lipsă. (Ajută)
Pronunţie
Substantiv
personalitate f.
