interdict

română

Etimologie

Din latină interdictum.

Pronunție

• AFI: /in.ter'dikt/

Substantiv

Declinarea substantivului interdict
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	interdict	interdicte
Articulat	interdictul	interdictele
Genitiv-Dativ	interdictului	interdictelor
Vocativ	interdictule	interdictelor

1. pedeapsă dată în evul mediu de autoritatea bisericii catolice, prin care se interzicea temporar unui preot, unei biserici, unei regiuni sau unei țări să oficieze cultul divin sau să participe la el.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• credințit

Referințe

• DEX '98 via DEX online