autoritate
De la Wikţionar, dicţionarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Din fr. autorité < lat. au(c)toritas, -atis.
Pronunţie
- AFI: /au.to.ri'ta.te/
Substantiv
| Declinarea substantivului autoritate |
||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | autoritate | autorităţi |
| Articulat | autoritatea | autorităţile |
| Dativ-Genitiv | autorităţii | autorităţilor |
| Vocativ | ' | ' |
- drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispoziţii sau de a impune cuiva ascultare.
- Şi-a întins autoritatea; se afla sub autoritate romană.
- organ al puterii de stat competent să ia măsuri şi să emită dispoziţii cu caracter obligatoriu.
- Autorităţile superioare de stat.
- reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat.
- Reprezentantul autorităţii.
- prestigiu de care se bucură cineva sau ceva.
- Cârmuieşte cu deplină autoritate.
- persoană care se impune prin cunoştinţelor sale, prin prestigiul său.
- Se bucură de o mare autoritate.
Sinonime
- 1: dominare, dominaţie, hegemonie, putere, stăpânire, supremaţie, (înv.) puternicie, stăpânie, tărie, ţiitură, (latinism înv.) potestate
- 2: for, organ
- 3: putere, (astăzi, rar) stăpânire
- 4: (înv.) stăpânire
- 5: ascendent, consideraţie, influenţă, înrâurire, prestigiu, reputaţie, respect, stimă, trecere, vază, (înv.) înrâurită, (fig.) credit, somitate
Cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Traduceri
putere, drept de a comanda, de a da dispoziţii, de a impune ascultare
|
|
