încruntătură
română
Etimologie
Din a încrunta + sufixul -ătură.
Pronunție
- AFI: /ɨn.krun.tə'tu.rə/
Substantiv
| Declinarea substantivului încruntătură | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | încruntătură | încruntături |
| Articulat | încruntătura | încruntăturile |
| Genitiv-Dativ | încruntăturii | încruntăturilor |
| Vocativ | încruntătură | încruntăturilor |
- faptul de a (se) încrunta; înfățișare încruntată; cută pe frunte, între sprâncene.
- (înv.) urmă, pată de sânge.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online