încumetare
română
Etimologie
Din a (se) încumeta.
Pronunție
- AFI: /ɨn.ku.me'ta.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului încumetare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | încumetare | încumetări |
| Articulat | încumetarea | încumetările |
| Genitiv-Dativ | încumetării | încumetărilor |
| Vocativ | încumetare | încumetărilor |
- acțiunea de a se încumeta și rezultatul ei; cutezanță.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online