înfăptuire

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din a înfăptui.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.fəp.tu'i.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
înfăptuire
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ înfăptuire înfăptuiri
Articulat înfăptuirea înfăptuirile
Dativ-Genitiv înfăptuirii înfăptuirilor
Vocativ înfăptuire înfăptuirilor
  1. acțiunea de a înfăptui și rezultatul ei; realizare, îndeplinire; (concr.) operă realizată.


Traduceri

Referințe