întârziere

română

Declinarea substantivului întârziere
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	întârziere	întârzieri
Articulat	întârzierea	întârzierile
Genitiv-Dativ	întârzierii	întârzierilor
Vocativ	întârziere	întârzierilor

(loc.adv. și adj.) Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut.
(loc.adv.) Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă.

A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării
A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat