întrecere

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a întrece.

Pronunție

  • AFI: /ɨn'tre.ʧe.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
întrecere
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ întrecere întreceri
Articulat întrecerea întrecerile
Genitiv-Dativ întrecerii întrecerilor
Vocativ întrecere întrecerilor
  1. acțiunea de a (se) întrece și rezultatul ei; concurs, competiție, emulație.

Cuvinte compuse

Locuțiuni

  • (loc.vb.) A se lua la întrecere = a se întrece.

Expresii

  • (ieșit din uz) A fi în întrecere = a fi angajat într-o întrecere socialistă


Traduceri

Referințe